Trebuie sa inventez versuri
Fara intarziere, fara alte demersuri
Caci am fost mai lenesa
Decat Fragolina cea Oachesa
Si nici pana azi datoria nu mi-am platit
La Aprozar, cel care a muncit
Vreme indelungata,
Cu gandul la recompensa mult asteptata.
***
Asa ca incepem dragii mei
Povestea seaca a lipsei de idei.
***
Asa spunea o data
O baba ce barfea la poarta,
Cum ca un zmeu
Bantuia prin tara, teleleu.
Distrugea in cale-i tot
Dupa propriul plac si dupa moft.
Alcoolic, fuma verdeturi
Si cadea prin santuri cand avea greturi.
***
Dar de la un timp incoace,
Nici berea, nici vodca, nici iarba nu-i mai place.
Merge zmeul abatut, cu capul plecat,
Minune mare! Nici baut si nefumat!
Vazand asa grozavie nemaiintalnita la zmei,
Ma-sa, nervoasa, a-nsfacat ciomagul si-a fugit dupa sarmanul zmeu Ciovei.
L-a prins din urma, isterizata
Si fara s-astepte explicatii, pe loc, in cap i-a dat cu o lopata.
Cardul de oameni privea uimit
Cum bietul Ciovei in noroi a cazut, ametit.
Dar Cloantei nici ca-i pasa,
Si-a scos ciomagul, si pe Ciovei cu nesat il palea.
Indracita, zgripsoroaica, de-al ei fiu se lepada
Si printre dinti, suierand, il urgisi cu vorbe de ocara.
Noroc avea necajitul zmeu Ciovei
Caci babatia uitase ca nu poate sa blesteme zmei.
***
Trei zile si trei nopti eroul nostru a zacut,
Doua pe camp si una intr-un pat necunoscut.
Cand a-nceput sa-si vina in simitiri
Si sa-l napadeasca acele grele amintiri,
Fara vrerea lui, lacrimile l-au podidit
Si direct spre topor s-a aruncat, cu gandul sa comita suicid.
Dar ca din pamant, un pitic a aparut,
Ghebos, slut, zgamboit, cu parul carunt.
Cinci metri in spate Ciovei a sarit, speriat,
Iar piticul a-nceput sa rada, cu un ras mai degraba urlat.
***
Dupa ce mai bine s-au cunoscut,
Iar lui Ciovei din sila nitel i-a mai trecut,
Piticul pe zmeu la intrebari l-a luat,
Curios peste masura sa afle ce s-a intamplat.
Cu greu l-a convins pe erou sa vorbeasca,
Dar si cand s-a pornit, nimeni n-ar mai fi putut sa-l opreasca.
A ascultat piticul povestea lui Ciovei,
Cel ce pe vremuri, era cel mai aprig intre zmei.
Cel mai aprig pana a dat de femei.
O vreme, chiar asa de rau n-a fost,
Asta pana i-a zburat norocirea pe geam, fix intr-o zi cu post.
Atunci a-ntalnit-o pe Ileana cea frumoasa,
Ileana Cosanzeana, cu ochii negri, parul lung, inocenta si casta.
Asa spunea lumea ca fata ca ea nu se mai gaseste,
Oriunde, oricine ar cauta, asa cuminte nu mai intalneste.
Dar lumea nu avea habar ca Ileana era mai sireata
Decat oricare alta femeie, copila sau fata.
L-a fermecat pe zmeu cum a stiut mai bine,
L-a saracit, l-a-mbolnavit de nu mai stia de sine.
Insa al mai mare necaz s-a-ntamplat
Cand bietul zmeu pe Ileana cu Fat-Frumos a prins-o in pat.
Orbit de manie, si-a scos baltagul,
Si fara sa mai stea pe ganduri, i-a retezat la Fat-Frumos capul.
In Cosanzeana inima a crapat de frica,
Astfel ca razbunarea zmeului n-a fost nicidecum mica,
Caci toate basmele Ciovei le-a sters intr-o clipita
Din memorie, din carti si din gura oricarei babe de tuica ametita.
***
Chiar pe cand zmeul neintrerupt povestea,
Iar piticul, cu mainile-n cap, se-ngrozea,
Totul a-nceput sa se stearga, sa dispara
Si-n loc n-a mai ramas nici macar o lamaie amara.
***
Astfel baba la poarta povestea,
Caci Cloanta stia ea ce stia.
De urmarile mortii eroilor fantastici a scapat
Cu un leac numai de ea aflat.
***
Acum ca poezia aburita mi-am terminat,
Merg la somn si soamne, sper doar sa nu pic din pat.
Stiu ca intens pentru aprozar am aberat
Va rog doar sa ma scuzati, a trebuit s-o fac.
Gata, am gatat!
)
Asadar…. 
) …. 
