inca putin si decolam

noiembrie 23, 2008

scotocind prin sufletul aprozarului

Filed under: Capsunica Lenesa abureste — Capsunica Lenesa @ 4:25 pm
Tags:

A fost o data ca niciodata …

Ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti …

~

In anul 2019,

La colt de strada,la parter de bloc,

Un aprozar bunoc.

El avea de toate, bune rele imbucate.

Avea cuvinte, avea rime,

Avea adevaruri si minciuni,

Dulciuri, saratele, portocale si lamai,

Ciocolata si cacao …

Dar mai presus de toate,

Avea minte la bucata.

~

Aprozarul imbatranit, de ceva vreme era nefericit.

Dezamagit de finalul mult promis

In 2012 nesosit.

Mintea nu se mai vindea,

Adevaruri nu mai gasea,

Doar minciunile mai treceau si relele se mai cereau.

Obosit de nenumaratele revolutii,

De imensele infrangeri,

Cuvintele se ascundeau undeva intr-un colt al mintii sale,

Refuzand sa mai iasa la strigare.

Pentru tot ce muncise, pentru tot ce traise, disparuse

Iluzia unei lumi perfecte se destramase.

~

Aprozarul astepta,

Prea mult astepta,

Un final ca si in basme

Cu printese buclucase.

~

Cu parul inasprit si de vreme inalbit,

O cauta in mintea lui pe doamna Aprozar …

Nu o gasea, era prea departe de realitate

Chipul ei fusese de mult ingropat, alturi de o carte.

~

Era trist, poate prea trist.

Dar isi ducea tristetea cu mandrie, cu speranta intr-o sclipire

Intr-o sclipire a unui om, care sa descopere un nou atom

Un atom care sa sa faca un mare nimic in urma lui

Un nimic in care se va pierde si urma lui.

~

Aprozarul inca asteapta … pana in ziua de astazi el asteapta.

Se spune ca daca te duci la aprozarul din colt, il poti auzi cum isi striga asteptarea

De printre rafturile prafuite si de vreme invechite.

~

Si am incalecat pe o sa si v-am spus minciuna mea 😀

Publicitate

poiezie aprozariceasca.

Filed under: Evil Bubbles abureste — Evil Bubbles @ 3:18 pm
Tags: , ,

Trebuie sa inventez versuri

Fara intarziere, fara alte demersuri

Caci am fost mai lenesa

Decat Fragolina cea Oachesa

Si nici pana azi datoria nu mi-am platit

La Aprozar, cel care a muncit

Vreme indelungata,

Cu gandul la recompensa mult asteptata.

***

Asa ca incepem dragii mei

Povestea seaca a lipsei de idei.

***

Asa spunea o data

O baba ce barfea la poarta,

Cum ca un zmeu

Bantuia prin tara, teleleu.

Distrugea in cale-i tot

Dupa propriul plac si dupa moft.

Alcoolic, fuma verdeturi

Si cadea prin santuri cand avea greturi.

***

Dar de la un timp incoace,

Nici berea, nici vodca, nici iarba nu-i mai place.

Merge zmeul abatut, cu capul plecat,

Minune mare! Nici baut si nefumat!

Vazand asa grozavie nemaiintalnita la zmei,

Ma-sa, nervoasa, a-nsfacat ciomagul si-a fugit dupa sarmanul zmeu Ciovei.

L-a prins din urma, isterizata

Si fara s-astepte explicatii, pe loc, in cap i-a dat cu o lopata.

Cardul de oameni privea uimit

Cum bietul Ciovei in noroi a cazut, ametit.

Dar Cloantei nici ca-i pasa,

Si-a scos ciomagul, si pe Ciovei cu nesat il palea.

Indracita, zgripsoroaica, de-al ei fiu se lepada

Si printre dinti, suierand, il urgisi cu vorbe de ocara.

Noroc avea necajitul zmeu Ciovei

Caci babatia uitase ca nu poate sa blesteme zmei.

***

Trei zile si trei nopti eroul nostru a zacut,

Doua pe camp si una intr-un pat necunoscut.

Cand a-nceput sa-si vina in simitiri

Si sa-l napadeasca acele grele amintiri,

Fara vrerea lui, lacrimile l-au podidit

Si direct spre topor s-a aruncat, cu gandul sa comita suicid.

Dar ca din pamant, un pitic a aparut,

Ghebos, slut, zgamboit, cu parul carunt.

Cinci metri in spate Ciovei a sarit, speriat,

Iar piticul a-nceput sa rada, cu un ras mai degraba urlat.

***

Dupa ce mai bine s-au cunoscut,

Iar lui Ciovei din sila nitel i-a mai trecut,

Piticul pe zmeu la intrebari l-a luat,

Curios peste masura sa afle ce s-a intamplat.

Cu greu l-a convins pe erou sa vorbeasca,

Dar si cand s-a pornit, nimeni n-ar mai fi putut sa-l opreasca.

A ascultat piticul povestea lui Ciovei,

Cel ce pe vremuri, era cel mai aprig intre zmei.

Cel mai aprig pana a dat de femei.

O vreme, chiar asa de rau n-a fost,

Asta pana i-a zburat norocirea pe geam, fix intr-o zi cu post.

Atunci a-ntalnit-o pe Ileana cea frumoasa,

Ileana Cosanzeana, cu ochii negri, parul lung, inocenta si casta.

Asa spunea lumea ca fata ca ea nu se mai gaseste,

Oriunde, oricine ar cauta, asa cuminte nu mai intalneste.

Dar lumea nu avea habar ca Ileana era mai sireata

Decat oricare alta femeie, copila sau fata.

L-a fermecat pe zmeu cum a stiut mai bine,

L-a saracit, l-a-mbolnavit de nu mai stia de sine.

Insa al mai mare necaz s-a-ntamplat

Cand bietul zmeu pe Ileana cu Fat-Frumos a prins-o in pat.

Orbit de manie, si-a scos baltagul,

Si fara sa mai stea pe ganduri, i-a retezat la Fat-Frumos capul.

In Cosanzeana inima a crapat de frica,

Astfel ca razbunarea zmeului n-a fost nicidecum mica,

Caci toate basmele Ciovei le-a sters intr-o clipita

Din memorie, din carti si din gura oricarei babe de tuica ametita.

***

Chiar pe cand zmeul neintrerupt povestea,

Iar piticul, cu mainile-n cap, se-ngrozea,

Totul a-nceput sa se stearga, sa dispara

Si-n loc n-a mai ramas nici macar o lamaie amara.

***

Astfel baba la poarta povestea,

Caci Cloanta stia ea ce stia.

De urmarile mortii eroilor fantastici a scapat

Cu un leac numai de ea aflat.

***

Acum ca poezia aburita mi-am terminat,

Merg la somn si soamne, sper doar sa nu pic din pat.

Stiu ca intens pentru aprozar am aberat

Va rog doar sa ma scuzati, a trebuit s-o fac.

Gata, am gatat!

Blog la WordPress.com.